Metoda Philips 6-6

          Este asemănătoare brainstormingului. Poate fi intitulată brainstorming pe grupe mici. Este o metodă axată mai ales pe producere de idei rezolutive pentru o problemă dată, ea presupunând elaborarea unui mare volum de soluții. Numele îi provine de la ce consacrat-o, iar atributul 6-6 se leagă de modul de organizare a activității elevilor (de pildă, De Peretti şi colaboratorii săi. 2001. o denumesc şi mai clar metoda Philips 6-6 pm, adică p - participanți, m- minute). Ca elemente specifice, se pot menționa : grupul căruia i se adresează se împarte în subgrupuri de câte 6 , fiecare subgrup fiind reprezentat în dezbaterea finală de un lider. Modul de structurare şi aplicare a metode permite utilizarea ei şi cu grupuri mari , de până la 50 de membri.  ( Moise Constantin , Seghedin Elena , 2009 , p.374 )
          Modul de desfășurare a unei reuniuni Philips 6-6 (în antrenamentul grupurilor creative propriu-zise) cuprinde etapele :
          1) organizarea subgrupurilor, desemnarea liderilor, lansarea problemei de soluționat , 4 minute;
          2) producerea ideației rezolutive, concomitent în toate subgrupurile, 6 minute
          3) colectarea rapoartelor de la fiecare lider de subgrup- 2 minute.
          4) elaborarea deciziilor.

          Marele avantaj implicat în această metodă, pe lângă dinamizarea de principiu a participanților, constă în posibilitatea de colectare a unui volum apreciabil de opinii într-un timp scurt.  Dacă ne referim în mod special la utilizarea ei în clasă, remarcăm şi avantaje concrete. De pildă, faptul că elevii participă la dezbatere - sprijinire reciprocă - și își construiesc împreună
linii de argumentare determină dobândirea de către ei - chiar şi cei mai timizi sau cu un ritm mai lent al învățării - a încrederii în propriile posibilități de înțelegere sau de elaborare a unei opinii, câștigarea respectului colegilor față de capacitățile manifestate în construirea unui răspuns comun etc. Sintetic, avantajele acestei metode se construiesc pe faptul că „asigură abordarea mai multor aspecte ale unei probleme într-un timp limitat, facilitează comunicarea şi exprimarea, confruntarea şi luarea deciziilor.”    ( Moise Constantin , Seghedin Elena , 2009  , p. 375 )



Bibliografie



        Moise Constantin , Seghedin Elena  Metodele de învățământ. In C. Cucoș ( coord. ), Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice , Polirom 2009 , pag . 374-375

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Metoda cubului

Ciorchinele

Metoda brainstorming